cand un suflet poarta boabe de roua( mamei, azi , ii spun ca acolo unde e.... sunt cei mai frumosi salcami, si odata.. le vom simti adierea impreuna

Am mai fost odata in trecere pe pamant deci stiu tot ce ascund lumile lui Hades. Sa cred ca sufletul meu a invatat totul osciland intre doua nemuriri? Sa cred ca a invata nu inseamna altceva decat sa-mi duc aminte de lucruri pe care le-am stiut odata si ca ele zac inconstiente in diverse sertare al sufletului, ivite ca intr-o stare de vis pana razbat bolta Constiintei. Parca asa spunea Platon . De ce nu-mi aduc aminte niciodata pana unde poate ajunge o lacrima daca nu o prind in secunda in care aluneca asemeni unei franturi de idee ce se evapora daca nu i-ai prins ritmul. Cate drumuri are un suflet ? Cate uitari catre dincolo? Cate inaltari ce prind ritm si obosec la margine de drum ? oikenopragia ! Ies din intunerec si deschid numai acei ochi care se vor deschisi. Vorbesc numai cu demiurgul , care stie sa fie un meserias de geniu. O palma pentru dincolo una pentru aici. Idee de Bine. Si daca e obiectiva atunci e si ideala . Si mai zic ca daca am existat inainte de Hades nu exista niciun obstacol ca eu sa exist si dupa. Pai daca am fost sa fiu inainte un vultur nu-mi aduc aminte decat de zbor , de prada ori inaltimi. asta era! Sa caut ce aer am respirat candva ori ce forma am prins cateva clipe in trecere. Si daca atunci si acolo am fost un vlastar de salcam vizitat de ploi de vara stiu si ce drum va avea lacrima transformata in boabe de roua.Mai caut si maine. ....................