Un pacat si 3 povesti

Un pacat si 3 povesti
Ai gasit in soapta verde
Lasi un zambest si iubesti
Dimineata te mai crede ?

2 stropi au iesit la soare
Sa mai curete o stea
Au gresit ceva ei oare
De s-au transformat in nea ?

Un pacat si plec departe
Langa mine roza alba
Musca tacticos din noapte
Muguri sute stau sa cada.

Un scut in plus

E bine sa stii ca il porti ori in buzunarul din dreapta ori la degetul mic , pregatit de lupta. A ajuns sa fie un accesoriu atat de important in razboiul de zi cu zi incat, degetarul , de pe vremea bunicii, senin si inocent, gri , cu gauri absurde nu mai are niciun farmec fie el si nocturn . S-a consumat de mult in Ia cusuta la lumanare cu acul care juca voios si in mod constient printre dungile de creta care se vedeau flori ori maciese. A intepat destule maini si degete , el degetarul in jurul caruia se invarteau toate, satul de dureri ce urla, s-a transformat in margea , topit de timp. Acum sunt alte scuturi pentru alte minti . Pentru fiecare . La tesut ne pricepem toti. Cu rama e mai greu. Uneori e prea mare pentru nimicul ce se vede, alteori alb negru si atat. Conteaza insa unde iti asezi opera si pentru ce fel de ochi o deschizi . Si in plus, cand incepe sa ploua fara sa fi anuntat , cat de repede stii sa te retragi cu tot cu opera si suflet. Si daca nu ai unde , macar sa stii ca exista , un scut pe care te poti baza cand fulgerul sufla a tradare.

un creier bicameral va rog

Roger Sperry, cel cu nobelul si emisferele cerebrale, preeminenta mainii drepte, descoperite dupa ani si ani de studii ar trebui amintit de fiecare data cand se intampla nenorociri. Vorbesc doar de cazurile de suicid . Roger a demonstrat ca disparitatea functionala dintre mana stanga si dreapta se bazeaza pe supradezvoltarea emisferei stangi a creierului. Acolo visam , acolo vocea naturii uneori obscura si fara de inteles dicteaza gesturi si impusuri. Nici un nobel insa n-a reusit concret sa explice fenomenele interne care duc spre final. Secole si minti luminate au incercat sa expuna diverse contexte - cauza sociala, afectiuni somatice ori cronice, inadaptare, stari depresive. Sfantul creier e de vina pentru tot. Si mai aproape de toti spun eu ar fi micul Roger. Simplu. Cati dintre cei care au recurs la gesturi extreme au facut-o cu mana stanga ? Eu mereu intrebam cum s-a intamplat? ( a luat un cutit , a legat o franghie, si-a dat foc, a luat pastile). Iata si dovada: o mana poate sa te duca atat de lin dincolo. Mana dreapta, preeminenta. Un caz concret. Tipul isi pune ore intregi speranta intr-o mana. Ca atat i-a mai ramas. Ea devine centrul oricariu gest, gand , criza. Clatina viata, cuvintele. Degetele se inclesteaza si trimit mesaj catre emisfera stanga. Mesaj scurt si fatal. Daca mana dreapta ar gandi in locul emisferei macar cu incheietura, poate ca maine ar mangaia din nou fluturi. Un creier e ca o geanta cu 2 setare. Unul se umple, celalat se goleste insa comunica intr-o armonie perfecta, inchisa cu un fermoar care o desparte de lume. Cand insa unul se rupe prea devreme intra in bagaje resturi, ploi, acid. Incet si sigur se macina tot. Se comprima, intra una in alta - culoare si materie. Isi gaseste sfarsitul intr-o ghena maro . Putin probabil ca va ajunge la reciclare. Poate cu un gram de ajutor. Mana dreapta poarta tot greul. Iata de ce , e bine ca atunci cand o intinzi si ceri , orice , printre sacose si ganduri , ar fi bine sa alegi de pe raft ori sa iti doresti sa gasesti, impachetat frumos si al naibii de roz - un creier bicameral. Va rog ! platesc oricat!

in blocuri de aluminiu

Am intrat timid intre blocuri cenusii , parcari in care noaptea baietzii de baietzi aprind cate un tomberon sa faca lumina si sa lase impresii , fum si zgomot care atata pana si luna pLina , ce prevesteste nenorociri .Recunosc minute in sir am avut o problema cu blocurile. Din capitala. Mai precis cu aluminiul de la ferestre . Imi era mila de locatari, pe care ii credeam prea saraci sa si cumpere o perdea .Am inteles mai apoi ca aici , impotriva caniculei se obisnuieste ca la paste , cand vopsesti mai tot, sa-ti colorezi in gri cate o fereastra. Racoare spun ei ! Sinistru as spune eu , poate ca n-am incercat sa dau hartia de sandwis pe nucul de langa casa mult mai eco , ori fancy. Ori isi face treaba atat de bine , cu clorofila la purtare si cele trei ciocanitori care dimineata , in goana dulce dupa gize ori bondari schimba anotimpul dupa placul gamei , ori pur si simplu pentru ca deschid un ochi imi place ce vad , il deschid si pe stangul zambesc si ma cred in livada de visini a bunicii. Demiurgul e ignorant si azi cu unii. Nu cer mult. Doar racoare . Nici asta nu o poate oferi. O adiere . Blocurile aici sunt ca o intelepciune cazuta, o decaderere trecatoare. Pana in toamna cand se coc castravetii( lui Neruda, ca el se deprindea sa manace in soare castraveti de umbra ) ,se pune zacusca in balcon, ori doua petunii roz crescute in Muncii. Sunt tristi omuletii cu case de aluminiu , grabiti sa puna in miscare un mecanism exegetic apt sa se reproduca in mii de forme diverse.Nici daca s-ar trezi Picasso n-ar prinde in penel culoarea stranie care cere implorand acel rece , dorit , ciudat in arta uratului. Am uitat insa de mirosul de pe scara blocului. ca daca tot e sa blindezi tot ce poti in celofan, lasi usa larg deschisa cand coci 3 placinte si o friptura, sa stie si cei de la 5 ca seara mananci consistent, ca sa poti visa greu, cascade ori munti de zapada printre terase cu ventilatoare( am uitat de inventia asta, ori aburi peste clienti ) , doamne aranjate, roti cu jante, peruci , parfum , tigari si chicoteli. Tot mai bine in Ardeal. Macar aici , asa din topor, in loc sa pierzi vremea la decupat staniol, cumperi un magnet, il asezi in spatele contorului de curent si stai relaxat cu 3 aeroterme. Una la picioare, una la maini si una la crestet sa gandesti limpede ca langa izvorul cu caprioare. Cer nori, si langa ei , un apus verde. Cer ochi, si langa ei cine se crede. Cer vis , si cu el mai departe. Sa cer o perdea? Mai incerc maine . Se poate ?

o noapte in Bari

Au inceput deja sa intrebe cam toti acelasi lucru . Vacanta ? Si brusc parca cineva imi infinge un metal in coaste. Anul trecut , 2 saptamani undeva in Sicilia m-am bucurat cu burta la soare, cu nasul intre struguri, cu o mana pe mare , cu alta pe nisipul alb care tinea pe palme umbrele verzi cu un ochi pe campuri arse si cu piciorul pe strazile inguste si intesate de tineri pe scutere ca bondarii pe miere. Dar nu pot sa uit niciodata noaptea in care mi-a fost frica pentru prima data in viata . Tata imi spunea mereu, in copilarie - lupta dar sa nu ti fie frica niciodata , de frica inchizi ochii si nu vezi sabia care vine catre tine-. N-am mai gasit bilete de intoarcere dinspre Cannicati .Asa ca am tratat cu un amic sa ne ia din Bari. Mai precis de la jumatatea drumului . Eu Ovi si Mona . Trei doamne, cu n spe bagaje si o camera 3CCD , mare cat maine cand ma agit si slabesc . Am ajuns seara pe 9 in gara , in Bari. Vorbeam italiana intre noi date fiind cele stiute intre cele doua natii. Intru la baie sa vorbesc la telefon si sa aflu cand ajunge masina . Deodata simt cum imi ingheata degetul mic atarnat pe antena telefonului - amicul , ajunge abia maine pe la pranz, motor gripat si inca ceva suruburi de care n-am mai stat sa gandesc ce invart si cum ar putea pune in miscare rotile ce parea pentru prima data perfide, jenante si absurde. Cum sa dorm in gara ? De emotii am uitat unde sunt , am intrat in sala de asteptare unde Mona si Ovi ma priveau cu o ura inexplicabila : amicul tau, tu si nebuniile tale.. Am vorbit evident romaneste , tare , fara sa ne dam seama ce facem. O ora . Am decis sa cautam repede un hotel. Trista, seara ca noi , singuri , timizi si prosti ca ne-am pus speranta intr-o cutie cu motor pe 4 roti , cand puteam foarte bine sa apelam la cutia neagra si 2 aripi. Prea traziu. Nimic disponibil dupa 3 ore de cautari, nemancati si obositi ca cei doi caini care ne-au intampinat in gara , din nou. Ne asezam pe banci , ei atipesc , eu tin o mana pe camera un ochi pe telefon. Nimic .Vad in sfarsit o tiganca undeva pe scaunul din fata care ma privea fix. Imi amintesc !!! Era aceeasi care iesise cu mine din toaleta cand vorbeam romaneste si mai apoi s-a asezat langa mine cand injuram evident tot in romaneste . La nici 3 minute ma inconjoara 2 , tineri, rasi in cap , se aseaza unul in dreapta mea , altul in stanga . Ma studiaza cum fac fitzoasele la cate o receptie , borseta , telefonul dar mai ales geanta in care se afla camera video. Ii trezesc usor pe Ovi si Mona le fac semn sa iesim. Se prin repede , ne adunam lucrurile si iesim. Le povestesc tot . Intra in panica . Tremur si eu. Imi intorc privirea, cei trei iesisera pe peron si ne urmareau de la distanta . Se facuse deja 12 noaptea . Peronul ramane gol, doar noi trei si o patrula de politie . In sala de asteptare , erau , 3 camere in colturi insa aflu ulterior ca nici macar nu functioneaza . Imi iau inima in dinti si opresc o politista, inalta , sigura pe ea . Ii spun "suntem romani si tocmai ce era sa fim furati". Imi rade in nas- actele ! i le dam , ii zambesc si ii spun nu mai stiu ce, dar o fac sa rada . Ne pofteste ranjind in sectia de langa acelasi peron si stam cateva minute la taclale cu politistii. Vorbim de Romania . De tiganii lor. Culmea dupa 10 minute , ne-au lasat sa dormim pe bagaje in fata sectiei si ne-au promis ca ne vor supraveghea . Asa au si facut . Radeam in sinea mea de fiecare data cand treceau pe langa noi, lasau barbia in jos si trageau de chipiu. Asta pana cand pe la 4 dimineata , dupa ce am reusit sa dormim pe rand , 4 francezi s-au asezat langa noi. Au zis ca e prea mult si ar fi bine sa ne mutam pe banca de langa gara . Soc . Plangeam de oboseala , si la 5 tiganca apare din nou . Cu alti 5 dupa ea. Ne-au zarit si asteptau momentul sa ramanem probabil doar noi , fara politie , fara catuse, fara vlaga . Uram pentru prima data Italia , garile, noptile. Stangeam in maini cureaua de la geanta camerei pe care o priveau obsesiv. In capul meu scenarii , daca sar la ea , ii lovesc pana la sange . Era pentru prima data cand as fi fost pregatita sa impart pumni si picioare .Uram ceasul de pe mana pe care mi-l cumparasem cand am plecat din tara. Nu mi mai placea , am jurat ca n-am sa-l mai port , nu ma ajuta deloc. Ovi a atipit din nou, Mona la fel. Eu ma vedeam deja cu un cutit rece in spate , pe un pat de spital . Sinistru. Tiganca nu se misca din coltul garii , ceilalti circulau insistent pe langa noi cu acelasi tic aberant - privire fixa , rece , de gheata, obiectiv bagaje . Dau zorii, ne mutam din nou in sala de asteptare . 6 dimineata , incepe forfota. Betivi, drogati, curve , si pe alocuri un politist. Domnisoara cu chipiu iese din tura si ne ureaza succes. Ii multumesc . Imi spune ca a transmis colegilor ei sa se mai uite din cand in cand si in coltul romanilor. Foarte tare . E un colt rece . Eu astept totusi o masina . Am chef de vorba . Ovi e prea nervos , Mona franta ca o acadea pe asfalt. Se face ora 11. Un agent se apropie de mine pe peron. Imi spune senin si in soapta - cand se opreste trenul in prima linie pune mana pe bagaje. Unii cobora ca vulturii cand se repune pe roti, iti ia bagajul , urca in tren rapid si CIAO. Raman masca . Ii multumesc . Mai am o belea pe cap acum. Sa stau pe genti din 2 in 2 minute. Atenta la cine coboara , cum e imbracat , ce are in maini, ce ochelari poarta ce tigari fumeaza . Ma bucur ca tiganca a disparut. Nu pentru mult timp . Revine . Ca o lepra . nebuna. neagra . urata si cu aceleasi haine pe ea . Cu aceeasi dupa ea . Imi ranjeste . O ignor. Parca ar vrea sa mi rada in nas . Ii rad eu ca nu m-a facut. Ceilalti doi, rasi in cap o insotesc cu un ziar in mana . Ba la un capat ba la celalat. Aflu de la un politist la o tigara ca sunt albanezi , extrem de agresivi, dar ca ea, e romanca, cunoscuta pentru pune mana si fugi. Mi-a zis ca am fost inspirata ca am apelat la ei si ca le-am parut simpatici si sinceri. Cum rar au dat sa cunoasca . Romani simpatici. Ii mai dau o tigara . Imi multumeste el de data aceasta . Ora 14 , nemancati, cafea si iar tigari . Bari si cutitul din spate . O masina asteptam si parca s-a oprit la Venetia la carnaval. Nu mai conteaza masca . Astept. La un moment dat , pe linia trei apare o tipa, 40 de ani , dupa haine, de-a mea . De prin Ardeal.O urmaresc. S-a asezat pe o banca langa o turista care citea ziarul . Incredibil. A vazut ca individa nu si ridica ochii din articole, s-a aplecat usor pe sub banca cu mana pe poseta ei. I-a desfacut-o in 2 miscari cu o precizie de artist. Nu mi venea sa cred .In sfarsit ridica ochii din periodic. Se sperie putin a noastra , isi trage mana . La cateva secunde aceeasi miscare. Nu renunta . Ma topesc. Ma mananca sa deschid camera si sa trag un cadru. Ma infrang insa cand ii vad ce cei doi albanezi. Era o stire buna, ziceam in sinea mea . Timpul trece , reuseste sa-i ia portofeul si pleaca . Racneam in sinea mea , si ma durea ca nu pot sa schitez un gest. Nici macar acela de a fi vazut ceva . Daca eram la mine, in cartier , o linsam. Ora 15, opreste iar un tren. Deja uram fiecare scartait de roti. bagaje si miros de calatorie. panica. In vagonul 4 se da alarma. Un tip e injunghiat mortal. Lumea fuge politistii alearga acolo, se aud sirene . Imi zic , numai nu pleacati toti , sa lasati bunatate de romani in gara fara protectie. Se linistesc apele repede . Inca un mort , 3 declaratii , alte trenuri , aceleasi fetze. Suna in sfarsit telefonul. Mai am 10 minute pana la voi. Rasuflu usurata . In gara vine si politista imbracata de data asta civil. Ne priveste uimita . Tot aici? Da insa imediat scapati de noi , romanii. Imi raspunde prompt -aaa nuu niciodata nu vom scapa de voi. Calin intra pe peron , adunam tot , il pupam , topai . Dam sa plecam insa ma intorc repede. Intru in sectia de politie si strang mana pe rand tuturor de acolo. Rad si ma privesc uimiti - una ragazza simpatica , ciao bella. urlu de bucurie . am scapat cu viata dar ma bucur ca am trait s-o vad si pe asta . Sa- mi fie frica , atunci cand vine seara intr-un oras . Evident nu oricare ci Bari , unul gri , plin de pesti , curve si politisti , romani si tigani , hoti si pierduti pentru orice domesticire eroica . Dar traiasca politistii , care cred, pentru prima data au indragit trei nebuni, intr-o gara aburind a alcool si negru.

parca si bucegiul are un mister de care am uitat

Boriska e baiatul minune de care se leaga acum toate catastrofele lumesti. Ele vin din Volgograd, de acolo de unde copilul a venit pe lume fara ca mama lui sa simta ca se intampla asta. Senin ca o adierea a unei pene de paun . Povestea la numai trei ani de catastrofe legate de ape , de submarine scufundate ( Kursk) si de sateliti . Copilul indigo. O legatura puternica asadar care vine catre noi, romanii care inainte de revolutie , aflam printre dinti si la colturi de strada ca babele cum au venit americanii in Bucegi inegriti de spaima sa vada GRAAL- tetraedrul regulat cuplat cu izvorul de viata al universului. Mai apoi in 2003 baietii negri de la FBI cercetau locul magic si plin de mister. O fascinanta calatorie in galeriile Bucegilor, acolo unde oamenii dispareau fara explicatie si masonii ascundeau in taina Romania in versuri carti si blazoane. Cert e ca traseul din munte perfect plan cu baraje energetice puternice erau izbitor de puternice ca asemanare cu cele din irak. N-au penetrat niciodata americanii zidul de fier asa cum nimeni n-a facut-o nici in Bucegi. Dar de atunci sunt din ce in ce mai multi pe la noi. Si continua sa vina, pe calea aerului . Recunosc n-am trecut de multa vreme prin Bucegii noi, insa inainte de toate voi rasfoi si eu viitorul cu cap de mort , printre fotografii cu monstrii si pentagon ori programe secrete de spionaj geodezic. Unda purtatoare a timpului tot va fi sa isi desprinda misterul pana in 2009, cand Boris, micul print va prevesti alte minuni in care lumea sa creada - asa cum a adus intr-o doara vorba de nenorocirile de acum ( china). Poate cineva , undeva , isi va apleca urechea la vorba taioasa a pustiului si va sti cum si cand sa deschida ochii.

ochii pe ceas. mergem la scoala

Mergem la scoala sa invatam sa stam linistiti si sa fim punctuali. O logica a vietii care ne urmareste pas cu pas si ne ofera o ordine interioara cel putin o vreme. Mai apoi ne infruptam din ea , uneori miseleste, alteori de nevoie, de cele mai multe ori cu necesitate. O regula a orelor , minutelor care strang intr-un pumn tensiuni , cautari , intalniri , presupuneri , inovatii.O clasa in care unii fura, altii intind foaia alba, ceilalti intarzie. O tabla cu reguli trase in alb, de creta, si sterse cu buretele de fiecare data cand un Ionel sau o Maria vine cu plasa pentru doamna. Unii sfasie , altii rad , sunt dependenti de ceas, altii pornesc o lupta de gherila care se lasa cu penite rupte ori caiete inchise mult prea devreme. Tocilari absurzi dar mereu in fata, tupeisti la colt , matematicieni, pictori , iubitori de frumos ori altii care coboara lin banci de la etaj si sunt eroi. Fete cu coditze rosii, mereu zambind , fara nimic in ochi si cu capul alb imaculat ca o foaie de hartie. caprioare. Destepti, rad ironic ridica mana de fiecare data, dau si altora , o idee la teze sau mai trag un cot sa vada si cel din spate care nu iubeste materia deci nu se regaseste. O mare cu cateva barci si tot atatea vasle. Important e sa te avanti cand stii sa inoti. Cam asa e clasa vietzii , a zilei de luni dar si a celei de sambata . Cu noi cu ei cu altii, mereu cei mai buni, adevarati in asteptarea unei minuni. Praf pe catedra, miros de lemn .suna de iesire . nimic nou. Maine revin . la fel de punctuali si zambitori. Doar facem zilnic acelasi drum pana la scoala vietii. Ne mai pierdem pe dupa garduri , dar gasca e aceeasi , cu maini fetze si minti luminate ori asteptand sa ii lumineze altii, doamnele spre exemplu cu plase . De atata rutina parca si soarele ar vrea in banca intai . El macar e singurul punctual. Cred ca e deja la facultate.