in blocuri de aluminiu

Am intrat timid intre blocuri cenusii , parcari in care noaptea baietzii de baietzi aprind cate un tomberon sa faca lumina si sa lase impresii , fum si zgomot care atata pana si luna pLina , ce prevesteste nenorociri .Recunosc minute in sir am avut o problema cu blocurile. Din capitala. Mai precis cu aluminiul de la ferestre . Imi era mila de locatari, pe care ii credeam prea saraci sa si cumpere o perdea .Am inteles mai apoi ca aici , impotriva caniculei se obisnuieste ca la paste , cand vopsesti mai tot, sa-ti colorezi in gri cate o fereastra. Racoare spun ei ! Sinistru as spune eu , poate ca n-am incercat sa dau hartia de sandwis pe nucul de langa casa mult mai eco , ori fancy. Ori isi face treaba atat de bine , cu clorofila la purtare si cele trei ciocanitori care dimineata , in goana dulce dupa gize ori bondari schimba anotimpul dupa placul gamei , ori pur si simplu pentru ca deschid un ochi imi place ce vad , il deschid si pe stangul zambesc si ma cred in livada de visini a bunicii. Demiurgul e ignorant si azi cu unii. Nu cer mult. Doar racoare . Nici asta nu o poate oferi. O adiere . Blocurile aici sunt ca o intelepciune cazuta, o decaderere trecatoare. Pana in toamna cand se coc castravetii( lui Neruda, ca el se deprindea sa manace in soare castraveti de umbra ) ,se pune zacusca in balcon, ori doua petunii roz crescute in Muncii. Sunt tristi omuletii cu case de aluminiu , grabiti sa puna in miscare un mecanism exegetic apt sa se reproduca in mii de forme diverse.Nici daca s-ar trezi Picasso n-ar prinde in penel culoarea stranie care cere implorand acel rece , dorit , ciudat in arta uratului. Am uitat insa de mirosul de pe scara blocului. ca daca tot e sa blindezi tot ce poti in celofan, lasi usa larg deschisa cand coci 3 placinte si o friptura, sa stie si cei de la 5 ca seara mananci consistent, ca sa poti visa greu, cascade ori munti de zapada printre terase cu ventilatoare( am uitat de inventia asta, ori aburi peste clienti ) , doamne aranjate, roti cu jante, peruci , parfum , tigari si chicoteli. Tot mai bine in Ardeal. Macar aici , asa din topor, in loc sa pierzi vremea la decupat staniol, cumperi un magnet, il asezi in spatele contorului de curent si stai relaxat cu 3 aeroterme. Una la picioare, una la maini si una la crestet sa gandesti limpede ca langa izvorul cu caprioare. Cer nori, si langa ei , un apus verde. Cer ochi, si langa ei cine se crede. Cer vis , si cu el mai departe. Sa cer o perdea? Mai incerc maine . Se poate ?