un creier bicameral va rog

Roger Sperry, cel cu nobelul si emisferele cerebrale, preeminenta mainii drepte, descoperite dupa ani si ani de studii ar trebui amintit de fiecare data cand se intampla nenorociri. Vorbesc doar de cazurile de suicid . Roger a demonstrat ca disparitatea functionala dintre mana stanga si dreapta se bazeaza pe supradezvoltarea emisferei stangi a creierului. Acolo visam , acolo vocea naturii uneori obscura si fara de inteles dicteaza gesturi si impusuri. Nici un nobel insa n-a reusit concret sa explice fenomenele interne care duc spre final. Secole si minti luminate au incercat sa expuna diverse contexte - cauza sociala, afectiuni somatice ori cronice, inadaptare, stari depresive. Sfantul creier e de vina pentru tot. Si mai aproape de toti spun eu ar fi micul Roger. Simplu. Cati dintre cei care au recurs la gesturi extreme au facut-o cu mana stanga ? Eu mereu intrebam cum s-a intamplat? ( a luat un cutit , a legat o franghie, si-a dat foc, a luat pastile). Iata si dovada: o mana poate sa te duca atat de lin dincolo. Mana dreapta, preeminenta. Un caz concret. Tipul isi pune ore intregi speranta intr-o mana. Ca atat i-a mai ramas. Ea devine centrul oricariu gest, gand , criza. Clatina viata, cuvintele. Degetele se inclesteaza si trimit mesaj catre emisfera stanga. Mesaj scurt si fatal. Daca mana dreapta ar gandi in locul emisferei macar cu incheietura, poate ca maine ar mangaia din nou fluturi. Un creier e ca o geanta cu 2 setare. Unul se umple, celalat se goleste insa comunica intr-o armonie perfecta, inchisa cu un fermoar care o desparte de lume. Cand insa unul se rupe prea devreme intra in bagaje resturi, ploi, acid. Incet si sigur se macina tot. Se comprima, intra una in alta - culoare si materie. Isi gaseste sfarsitul intr-o ghena maro . Putin probabil ca va ajunge la reciclare. Poate cu un gram de ajutor. Mana dreapta poarta tot greul. Iata de ce , e bine ca atunci cand o intinzi si ceri , orice , printre sacose si ganduri , ar fi bine sa alegi de pe raft ori sa iti doresti sa gasesti, impachetat frumos si al naibii de roz - un creier bicameral. Va rog ! platesc oricat!

in blocuri de aluminiu

Am intrat timid intre blocuri cenusii , parcari in care noaptea baietzii de baietzi aprind cate un tomberon sa faca lumina si sa lase impresii , fum si zgomot care atata pana si luna pLina , ce prevesteste nenorociri .Recunosc minute in sir am avut o problema cu blocurile. Din capitala. Mai precis cu aluminiul de la ferestre . Imi era mila de locatari, pe care ii credeam prea saraci sa si cumpere o perdea .Am inteles mai apoi ca aici , impotriva caniculei se obisnuieste ca la paste , cand vopsesti mai tot, sa-ti colorezi in gri cate o fereastra. Racoare spun ei ! Sinistru as spune eu , poate ca n-am incercat sa dau hartia de sandwis pe nucul de langa casa mult mai eco , ori fancy. Ori isi face treaba atat de bine , cu clorofila la purtare si cele trei ciocanitori care dimineata , in goana dulce dupa gize ori bondari schimba anotimpul dupa placul gamei , ori pur si simplu pentru ca deschid un ochi imi place ce vad , il deschid si pe stangul zambesc si ma cred in livada de visini a bunicii. Demiurgul e ignorant si azi cu unii. Nu cer mult. Doar racoare . Nici asta nu o poate oferi. O adiere . Blocurile aici sunt ca o intelepciune cazuta, o decaderere trecatoare. Pana in toamna cand se coc castravetii( lui Neruda, ca el se deprindea sa manace in soare castraveti de umbra ) ,se pune zacusca in balcon, ori doua petunii roz crescute in Muncii. Sunt tristi omuletii cu case de aluminiu , grabiti sa puna in miscare un mecanism exegetic apt sa se reproduca in mii de forme diverse.Nici daca s-ar trezi Picasso n-ar prinde in penel culoarea stranie care cere implorand acel rece , dorit , ciudat in arta uratului. Am uitat insa de mirosul de pe scara blocului. ca daca tot e sa blindezi tot ce poti in celofan, lasi usa larg deschisa cand coci 3 placinte si o friptura, sa stie si cei de la 5 ca seara mananci consistent, ca sa poti visa greu, cascade ori munti de zapada printre terase cu ventilatoare( am uitat de inventia asta, ori aburi peste clienti ) , doamne aranjate, roti cu jante, peruci , parfum , tigari si chicoteli. Tot mai bine in Ardeal. Macar aici , asa din topor, in loc sa pierzi vremea la decupat staniol, cumperi un magnet, il asezi in spatele contorului de curent si stai relaxat cu 3 aeroterme. Una la picioare, una la maini si una la crestet sa gandesti limpede ca langa izvorul cu caprioare. Cer nori, si langa ei , un apus verde. Cer ochi, si langa ei cine se crede. Cer vis , si cu el mai departe. Sa cer o perdea? Mai incerc maine . Se poate ?