scandalul sau despre meschinaria inimii

Cineva numea scandalul- Admiratie Nefericita, un fel de invidie care se intoarce impotriva omului. Ei ii spun mai degraba ca e o tensiune -maxima- care se descarca , cu o pamantare prin vorbe , gesturi, frunti ascutite si degete inclestate. Gradul de scandalizare depinde si de pasiunea pe care un om o pune in admiratia sa. Cei prozaici isi fac loc aici, cei care fara fantezie si pasiune se marginesc la cateva reactii- nu pot sa cred, pe asta n-o accept, n-o spun !Invidia este admiratie ascunsa. Cand nu mai poti iubi cu adevarat, ceva adevarat , iti salvezi sufletul cu lucruri banale si ciudate, cu nimic si prostesc. Inevitabil acele lucruri pe care le admiri cu asa tarie , le transpui mai apoi in relatia cu ceilalti. Pacat Suprem . Ingnoranta. Definitie Socratica -demna de a fi luata in considerare ca o instanta . Insa ca orice om am invatat din mers cum sa trecem peste - usor ca o adiere, lin ca o vorba de duh : ma ce e prea mult strica:.. Ingnoranta primitiva , de fiecare data cand se intampla, insa constienti de gravitate, spunem mereu- data viitoare voi fi mai temperat.. Sta in vointa , in constiinta si culmea in ironie si comic. E infinit comic ca cineva sa cunoasca intregul adevar, sa inteleaga cat de maschina si josnica e lumea , insa totusi onorati sa lasam impresia ca o cunoastem. Deci pacatul ori scandalul in sine nu e decat o pozitie. Asta de fapt este un principiu pe care ortodoxia in general l-a aparat mereu. E punctul in care se va decide batalia, locul unde trebuie oprit firul. Pana sa ajungem insa la pacat prin scandal, fie el si in bucatarie ori la colt de strada, trebuie macar sa ducem in spate cativa ani o sarcina etica , simpla in speta, ca si mangaierea pe care i-o ofer in fiecare dimineata pe crestet, lui Bruno, nu ...Giordano, ci cainelui meu. . Stie ca atingerea fie ea si una pe zi ii e suficienta ca sa latre bucuros pana si cu coada, sa se stie iubit. Ca atingerea vine din inima , ca orice fapt natural care ridiculizeaza si ingroapa vorba grea sau fapta ascunsa.

7 pacate

7 pacate sau despre arta de a spune tot in doua cuvinte , mai exact arta de a injura printre dinti. E ca si cum ai strange tot si de toate , intr-un butoi de plastic, cu forme pline, zgariat pe alocuri de vreme rea , uitat intr-o iarba inalta si grasa - de primavara. Primul pacat e asezat la fund si il mai auzi din cand in cand cum isi prezinta splendoarea: " da sunt eu Nemultumirea , port doliu si ma strange pacatul asta cu numarul doi ce-mi sta in coaste! " Timp" , ai ore...... , vise , ani, poti zbura orinde si oricand , dar ti-ai gasit si tu acum sa stai calare pe mine ca o musca pe corola? Stiu ce zici , dar si eu sunt sugrumat de Spaima , care imi rupe corzile vocale si pierd clipe pretioase in intunerec ! Te plangi ca trag de tine si iti spun mereu sa te dai la o parte?.e Frustrarea, aflata in randul patru, mai catre varf. Ar vrea sa ajunga undeva la liman , insa Neputinta i-a ocupat locul din fata . Pentru ca peste ele si ei, domneste Inconstienta, colectiva uneori care umbreste si ultima farama de Speranta , care a inchiriat numarul 7, o pandora agata si acum de capacul prea strans si ruginit de atatea incercari. Si iata cum de atata negru e suficienta o palma care sa rastoarne in vai butoiul , si din el sa iasa deodata mai toate cele sapte. Zgomot mut adica injuratura acida, compacta si plina varf de nemultumiri, timp, spaima, frustare , neputinta, inconstienta. .......speranta unde e? poate ca se regaseste in dorinta de a musca un cuvant decat sa mai ai de-a face cu recipientul somnoros.

De ce sa scriu despre arta de a injura si de unde provin vorbele de duh? Pentru ca azi, am auzit pentru prima data cum cineva, lipit de un calculator scrasnea printre dinti si rasturna - ulciorul. am ras infundat, insa la nici 10 minute mi-a venit mie randul. .....! Asa ca nu e de mirare, daca iti vine sa zambesti, macar stai in garda. langa piciorul drept oricat de bine ai calca , tot te vei opri langa un recipient cu cifra 7. sa dea domnul sa nu fie plin, cu pacate.

daca unii isi dau mana, omul recunoaste ca are variante alternative sub nas

Om crestin, Om comun. Pana si Eliade , intre un Diavol si Isabel, acum ca incerc sa reproduc ce spunea.." nu vreau sa fiu comun, asta e spaima sufletului si a trupului , e strigatul pe care il aud orice drum as apuca .." parca ii strangea mana printre randuri lui Kierkegaard( Maladia Mortala, o rasfoiesc acum grazie unui bun prieten inainte de toate ) si iata impreuna cum reusesc sa contureze mai bine , o zi din cele cateva mii care incep inevitabil cu intrebari. De la cele lumesti cat o fi ceasul, ce mananc la pranz ori cat mai am pana la intalnirea de la 2...?, pana la cele sfinte : unde pot sa aprind o lumanare fara sa fiu vazut decat de umbra ei , cate clipe pot sa tulbur, cate vietzi schimb azi , ce taine mai rup pe la colturi, de ce un cerc de fier nu poate fi spart? Vrem ochi slabi pentru lucruri ce n-au valoare si ochi limpezi pentru a privi adevarul. Adevarul ce leaga doua frontiere- crestinul de comun. Parca e mai natural si mai simplu sa te opresti zilnic in contemplatia imediata . Ce face placere trupului prin hrana ori privirii prin frumos. Ai si senzatia ca toate merg struna . Stomac plin, strangeri de mana , zambete. Om natural in toata splendoarea. Om crestin cand , desi ti-e foame inca mai cauti ceva acru si consistent. Alegi intre 3 imbratisari pe cea mai taioasa, dezvolti, improvizezi , disperi, frangi. Nu stiu daca cineva si-a pus problema unei asocieri intre Eliade si K....., insa cu cat trec peste pagini cu atat realizez ca daca cei doi s-ar fi cunoscut la ceas de sfada......multe intrebari isi gaseau acum raspuns. Gasesc asocierea probabila cu atat mai mult cu cat , omul comun nu si-a pus niciodata problema ca n-a sarutat niciodata zarzari infloriti ori ca si-a muscat buzele pentru ca nu stia cine este, ori ca trebuie sa fuga dintr-o necesitate launtrica pe care n-o intelege dar care ii stapaneste vointa. Asa cum niciodata crestinul nu a incetat sa rada de cele lumesti si sa gandeasca cu un curaj imens catre moarte, o gluma pentru el. ...........Comun sau departe? Ce fel de om aleg oare sa fiu maine?

tantarii zboara acum , mustele stau la coada la carne... de tun

Cati tantari incap intr-un Summit? Depinde cat de plastica e bucata de piele la care asipra ! Doua trompe au zis unii sunt suficiente. Pot sa se delecteze incet cu epiderma calda , mirosind a praf de pusca, si abia mai apoi cand ii dau de gust sa se infrupte cu toate cele bune , folositoare , rosii, ca doar ce curge din America , sange etern poarta . Cat pot tantarii sa manance la o masa? Depinde de trompa! Cat e de adanca ori de ce istorie si-a ascutit taisul. Tocmai de aceea in Macedonia doar mustele isi mai duc veacul pe republica. Nu i-au placut lui Bush . Pesemne ca sunt rahitice si zboara haotic. Insa lui Vladimir ii pica bine in tigaie. Ca el frige orice are gust si aripi. Chiar si zburatoarele din Afganistan cu picioare lungi si ciocuri largi. Ramane sa vedem cate muste , pe viitor vor face scut antiracheta.Ca Vladimir vrea garantii, mai precis inainte sa inghita insectele , le va face si asigurare. NATO. Ca suna bine si micul dejun la mal de MARE , e delicios.

Iata cauza: nu suntem realisti , iubim intamplarea

10 % inspiratie, 20% creativitate, 40 % cunoastere, restul hazard. Cam asa se scurg orele sau dupa caz, minutele in fata unei tastaturi sau legat de firul interminabil al unui telefon vechi. Catarat pe idei, pus pe fapte mari, ingropat in planuri marete cat umbra de vara. Cu bataie lunga, insa perfecte, ca mecanica cuantica. Nu iubesc intamplarea nici macar cel mai radical punct al ei - intamplarea absoluta. Mai precis acel eveniment imprevizibil ce nu poate fi controlat nici de legi cauzale nici de coincidenta lor ci doar de legi probabilistice. Ca si cum Creatorul ar juca zaruri mereu. Insa cat de realist e jocul? Adoptam iata o pozitie mistica atunci cand ne lasam in forta cauzalitatii si evitam sa infruntam realitatea. Ce cauta intamplarea intr-o ecuatie , evident cu o necunoscuta. Spre exemplu: astepti la rand sa platesti tv cablul. Grabit .. insa dai impresia ca esti amic la catarama cu rabdarea, in conditiile in care in 15 minute ai programare sa-ti faci.... trei analize. Sistemul functioneaza perfect : locatie, cladire amenajata misto, ghiseu, doamna care zambeste, acasa ai televizor, te relaxezi ca exista , bani pe card asemenea. Ajungi in final sa platesti . Nu mai conteaza ca ai pierdut cateva clipe din viatza admirand palaria celui din fata ta, poseta doamnei in rosu, pasii mosneagului carunt, ori camasa portarului. Insa ca facuta , doamnei care se pregatea sa incaseze banii i se face rau. ii dai primul ajutor, cum ai invatat la scoala . O ajuti sa se ridice , cauti in graba un pahar cu apa, prinzi de coltul unui dosar sa-i dai ozon... , te intorci brusc dupa un servetel, tragi dupa tine cablul calulatorului , cu el cu tot, o lovesti pe doamna unde nu te astepti , pica din nou. Vine salvarea , dai declaratii, lasi balta totul si te pregatesti sa iesi furtunos. O grinda insa iti opreste drumul, plecata ca din glont din tavanul inca in lucru. Evident unde poate fi acum ? pe piciorul drept cu care ai pasit de dimineata din casa zambitor ca iti va purta noroc. In ambulanta nu mai e loc pentru doi, asa ca suni un prieten sa vina pe strada Baritiu. Ajunge . Urci . Via spitalul judetean. Daca n-ar fi fost taximetristul grabit care sa ne mai si acroseze, ziua se putea termina repede , relativ intr-un ghips roz, mirosind a ceai. Insa nu , ai prins din zbor inca o analiza, mai amanuntita decat sperai , 4 ore de stres, creatie zero, ceata totala prin materia cenusie. Cat la suta e inteligenta? inspiratie? cunoastere? intr-un sfert de zi in care ar fi trebuit sa faci mai mult ? Asa e si cu ideea ! Cand te astepti mai putin iti dai seama ca nu poate fi jucata in maini ca un bulgar pentru ca zapada ce trebuia sa cada azi la cluj cineva a oprit-o pe autostrada soarelui. Mecanica cuantica e de vina !!!!!

cu leapsa-n coaste imi iubesc defectu.

Un "cado" de week-end . Nu o apa minerala ci o leapsa pe tava, de la Silviu . Sa spun cam ce nu as vrea sa fiu, cand sunt . Adica ce rotite nu se invart cum trebuie si cum stau cu lichidul interstitial. Despre defecte! Le simt in coaste mai rau ca rugina toamna pe asfalt , dar e limpede ca e a mea si o port fara sa vreau pe la incheieturile materiei cenusii. Insa daca defectul e greseala , ma inclin cand spun ca a fi liber inseamna a gandi totul cu mintea ta. In acest caz si eroarea apartinandu-ti este mai lesne suportabila . Deci sa purcedem .

-Ma consum ca o lumanare. In traducere libera ma agit pentru orice fleac . Dar o fac de asa natura incat plesnesc neuronii mai ceva ca inflamabilele aruncate in foc. Si o iau de la capat a doua zi, ma aprind, ard, ma topesc incet si imi caut suportul unde sa ma ascund, sa nu ating doamne fereste, fatza de masa ori paltonul nu stiu cui. Ca de! Si asa ceara iese greu la spalat.

- Inca cochetez cu lucididatea. Cand esti lucid te afli in fata cimitirului. Adica inseamna sa-ti dai seama perfect de limitele si neputintele tale.

-Visez cu ochii deshisi. Grav . Pentru ca adeseori ma izbesc de toate stancile de sub nas. Ca doar ochii le vad inca stive de bumbac.

_Sunt timida. Da ! Desi multi spun ca sunt Tare. Recunosc sunt tare Timida . Si cand te gandesti ca in ziua de azi , timiditatea ca si politetea e o arma care te gaseste mereu descoperit.

-Am tendinta sa grabesc lucrurile. Aici clasicii ma prind pe picior gresit. Ca doar ei , in dezvrajirea lumii vorbeau de ordine si armonie.Nu e vorba de superficialitate. dar inca nu am invatat sa am rabdare. Cred ca se trage de la lumanarea aprinsa. Cu cat arde mai repede cu atat se crede cea mai frumoasa si mai utila.

-Nu mai stiu sa plang la colturi. Si e nasol. Cand ma ia , dau la soareci oriunde. Nu se intampla des , insa mi-e ciuda ca in tot timpul asta pot folosi batista in alt scop. De exemplu sa-mi astern un covor de ganduri clare si ambitioase.

-Iau de bun.. tot ce m-i se spune. Asa ca iubesc drama in piatra ca sa o simt zilnic in carne. durerea e acceasi.

-Nu cred in fericire. Inca nu i-am gasit capatul. Cred doar ca exista o stare de bine in lume si in mine ....cand zambesc.

. imi amintesc ziua in care un coleg a zis hai lore fa-ti si tu blog . Ma intrebam ce sa scriu la sectiunea "despre mine" si am inceput sa recit: ;ma prezint in fata ochilor vostri reci cu toate sperantele si slabiciunile mele. Nu cer mila nici ingaduinta , nici laude, nici mangaieri ci doar trei sau patru ore din viata voastra. Si daca dupa ce m-ati ascultat continuati sa credeti ca sunt un om sfarsit va trebui cel putin sa recunoasteti ca am fost sfarsit pentru ca m-am apucat de prea multe lucruri si ca nu mai sunt nimic pentru ca am vrut sa fiu totul". S-a facut liniste, s-a glumit mult pe treaba asta , am scris... mai apoi am sters tot. Acum e din nou aici, deci e bine ca pana cel putin in acest moment mai am timp sa cuget ce e cu totul asta...cu tot. Cauzele defectelor mele nu le inteleg. Ca orice fapt mare si defectul asta s-a nascut din nimic. Si s-a nascut sa lumineze, sa valorifice si sa laude nimicul!!!!!



-

cati eroi incap intr-un pahar plin cu broaste

fara homer nu ar fi existat ahile. despre ei , eroi sau munti s-a povestit. altfel , pietrele ar striga la nesfarsit si evident toti am trai intr-o imbecilizare ireversibila. despre eroi e bine sa vorbesti la colt de strada, in parc , langa cadavre, peste o barca, in timp, la ziar, in televizor, pe o carte, sub un vers, langa o aripa. cei care vad si aud, spun mai departe legenda, ii dau bruma de mit, o transced, o aduna, ii dezleaga firele de aur, impletesc randuri. noi supravietuitorii unei secunde prin datoria cunoasterii , noi cei care ne stim strigoii si repetam trecutul pentru ca il uitam adesea, putem reconstitui tacerea unui geniu , erou , ce pentru un moment bulverseaza timpul , cristalizeaza istoria, dau nume anilor. azi, eroul meu e homer. zeii sunt asezati pe banca, in parcul central.